Home » D:News » Decizie surpriză în cazul genocidului armean

Decizie surpriză în cazul genocidului armean

Decizie surpriză în cazul genocidului armean
Publicat: 17.10.2015
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi-a confirmat joi jurisprudenţa, potrivit căreia negarea genocidului turc al armenilor, în 1915, nu poate constitui un delict de opinie condamnabil în instanţă, relatează Reuters în pagina electronică.

Marea Cameră a repetat că o condamnare, în 2007, de către tribunale helvetice, a lui Dogu Perincek, un politician de stânga, la plata unei amenzi şi unor despăgubiri morale pentru că a negat – în conferinţe pe care le-a susţinut în Elveţia – existenţa unui asemenea genocid, i-a încălcat dreptul la liberă exprimare.

Hotărârea, pronunţată cu o majoritate de zece la şapte judecători, este definitivă.

Curtea a subliniat, la fel ca în primă instanţă, că actualul lider al Partidului Patriei a recunoscut masacrele şi deportările în masă comise, la începutul Primului Război Mondial, de către Imperiul otoman şi că „nu a dat dovadă de dispreţ sau ură faţă de victime”.

Ea a făcut o distincţie faţă de incriminarea penală a negării genocidului evreilor, pe care a validat-o în mai multe hotărâri cu privire la ţări ca Germania, Austria, Belgia şi Franţa.

„Transformarea în infracţiune penală a negării sale se justifică deoarece, în contextul istoric al statelor vizate, chiar îmbrăcată în hainele cercetării istorice imparţiale, ea constă invariabil în traducerea unei ideologii antidemocratice şi antisemite”, afirmă Curtea de la Strasbourg.

Nimic nu vine să dovedească, în opinia Curţii, că Dogu Perincek, care îi prezenta în discursurile sale pe armeni ca pe nişte „instrumente” ale „puterilor imperialiste” a avut scopuri rasiste, prin negarea genocidului acestora pe teritoriul Elveţiei.

Această hotărâre confirmă dificultatea cu care se confruntă Franţa în a reveni asupra hotărârii Consiliului Constituţional.

„Înţelepţii” francezi – membrii Consiliului – au invalidat, pe 28 februarie 2012, în baza unor sesizări din partea unor deputaţi şi senatori provenind din mai multe grupuri politice, legea cu privire la negarea genocidului armean adoptată pe 23 ianuarie, apreciind că ar aduce „o atingere neconstituţională la adresa exercitării libertăţii de exprimare şi comunicare”.

François Hollande, la vremea aceea candidat la preşedinţia Republicii, a promis o nouă lege pe această temă, o promisiune pe care a reiterat-o când a fost ales, în iulie 2012.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...